Ramona și Ștrumfii

Ramona Tănase este Copyright Manager la Grupul Editorial Art. Am vorbit despre ce presupune jobul ei aici. În interviul de mai jos Ramona mi-a povestit despre cum a fost la Festivalul de Bandă Desenată de la Angoulême, la Paris Book Market, la Târgul de Carte pentru Copii de la Bologna și cum a ajuns să viziteze Satul Ștrumfilor din Belgia. Ce pare imposibil de realizat într-o viață pentru muritorii de rând, i se-ntâmplă într-o primăvară Ramonei. După cum urmează.

Citește mai mult
Oana Zamfirache

Oana Zamfirache este editoare la Curtea Veche Publishing și traducătoare din engleză și franceză. A absolvit Facultatea de Filosofie a Universității din București, are un masterat făcut în Franța și este doctor în filosofie. A tradus din Toni Morrison, Olivia Laing, Nicola Barker și a coordonat și editat două antologii de texte în jurul a două subiecte încă nevralgice. A trăit pe viu magia chiar în centrul Bucureștiului.

Citește mai mult
Lucia Ciocan

Lucia Ciocan este Copyright Manager la editura ARC din Chișinău. A absolvit Facultatea de Litere a Universității de Stat Ion Creangă din capitala Republicii Moldova, a lucrat câțiva ani la un post de radio, iar apoi la editura ARC, înființată în urmă cu mai bine de 20 de ani. Lucia se ocupă de colecțiile de cărți pentru copii, pe care le veghează de la achiziționarea drepturilor de traducere (când este cazul) până când ajung în depozitul editurii, pe rafturile librăriilor și apoi în mâinile cititorilor.

Citește mai mult
Ana Niculescu_by Alex Gâlmeanu

Ana Niculescu este Manager de Comunicare și Relații Publice la Cărturești. Face parte din echipa Cărturești din 2008, dar din 2014 coordonează felul în care brandul Cărturești interacționează cu partenerii și clienții. Îi plac infuziile de lemongrass, coji de măceșe, frunze de căpșun sălbatic, frunze de mur sau busuioc. Citește nonficțiune dimineața și poezie sau romane seara.

Citește mai mult
Ioana Nicolaie

Ioana Nicolaie s-a născut în Sângeorz-Băi, judeţul Bistriţa-Năsăud. A publicat mai multe volume de versuri (Poză retuşată, Nordul, Credinţa, Cenotaf, Autoimun), antologia Lomografii, cinci romane (Cerul din burtă, O pasăre pe sârmă, Pelinul negru, Cartea Reghinei și Tot înainte) și literatură pentru copii (Aventurile lui Arik, Arik și mercenarii, Ferbonia, Vertijia, Călătoria lui Medilo, Spionul KME și, sub pseudonimul Robert Ersten, Cum am supraviețuit clasei a VIII-a și Cum să spui te iubesc). A fost nominalizată la premii naționale și internaționale, cel mai important fiind Eastern European Literature Award. Volumul Nordul a apărut în germană, în 2008, Cerul din burtă a fost publicat în suedeză (2013), în bulgară (2014) și în germană (2018), iar O pasăre pe sârmă s-a tradus în sârbă. Autoimun a apărut în bulgară în 2016. Selecţii din versurile Ioanei Nicolaie au apărut în Franţa, Anglia, Germania, Austria, Mexic, Canada, Suedia, Polonia, SUA şi Bulgaria. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România și a PEN România.

Citește mai mult
Carmen Ion

Carmen Ion este profesoară de limba și literatura română, fondatoarea și coordonatoarea celui mai mare festival-concurs de book-trailere din România, BOOVIE. Început într-o sală de clasă a Colegiului Național Pedagogic „Spiru Haret” din Focșani, ca o metodă alternativă de predare, Boovie a captat rapid interesul elevilor și profesorilor din oraș, apoi din județ, din întreaga țară, ajungând ca în ultimii ani să devină un festival internațional. În 2022 Boovie ajunge la a VII-a ediție, obținând un număr record de echipe înscrise. Asta pentru că eforturile, creativitatea și perseverența lui Carmen Ion și ale echipei sale copleșesc toate „nu-se-poate-urile” și devin mărci înregistrate ale unui festival-simbol al orașului Focșani și al pasiunii pentru cărți, filme și tehnologie. Pentru viziunea și străduința sa, Carmen Ion a primit în 2021 distincția „Profesor de 10” din partea Consiliului Național al Elevilor, titlul de „Liderul anului 2021 în educație prin povești” la Gala Itsy Bitsy și a fost invitată la cea de-a doua ediție a European Education Summit de la Bruxelles (2019). Pentru că a creat comunitatea Boovie, pentru că se luptă să găsească noi oportunități și resurse pentru elevii participanți, pentru că te încarcă cu o energie formidabilă când stai în preajma ei, Carmen Ion ar trebui să primească și titlul de Supereroul „Ba-se-poate”; până e gata pelerina, mii de elevi, profesori și oameni de tot felul o asigură de aprecierea și încrederea lor.

Citește mai mult
Dan Ungureanu

Dan Ungureanu i-a desenat pe Apolodor, pe Micul Prinț și pe Fram, ursul polar și le-a dat formă și culoare lumilor în care trăiesc. După ce a studiat pictura la Facultatea de Arte din Timișoara, a făcut și un masterat în ilustrație de carte la Cambridge School of Art. A lucrat într-un studio de animație, iar din 2010 a început să ilustreze cărți cu povești scrise de alții sau create de el însuși, cum sunt Nara și insula sau Spune-mi Eli, o nuvelă grafică despre viața copiilor instituționalizați. Când nu lucrează la cărți, face ilustrații pentru DoR, desenează chipuri pe păpuși textile, creează decoruri la teatru sau colaborează cu Heritage of Timișoara.

Citește mai mult
Alexandra Cozmolici

Alexandra Cozmolici este traducătoare din engleză și franceză, printre autorii traduși numărându-se Maryse Condé, Vanessa Springora, Delphine de Vigan, Sophie Kinsella, Anna Gavalda. A lucrat ca redactor la editura Polirom, iar înainte ca PR la Casa de Pariuri Literare. A absolvit Facultatea de Litere a Universității din București, unde a urmat și Masteratul de Teoria și Practica Editării. Acum este manager într-o companie multinațională, dar continuă să-și cultive pasiunea pentru cărți și lectură.

Citește mai mult
ro_RO