Dan Croitoru

Dan Croitoru este director editorial al editurii Polirom, coordonând colecția de literatură universală „Biblioteca Polirom” și colecția de literatură pentru copii „Junior”. Până în 2019, când a preluat această funcție, a fost redactor, redactor-șef și redactor-șef adjunct. A lucrat și la editura Univers și la Compania. A fost secretar general la Institutul Cultural Român între 2005 și 2012, perioadă în care au fost lansate și implementate programele de susținere a traducerii și publicării autorilor români în străinătate (Translation and Publication Support Programme – TPS, „20 de autori“ și Publishing Romania). Este doctor în filologie cu o teză despre situația scriitorului în comunism. Este traducător din engleză, printre autorii traduși numărându-se Ian McEwan, Chuck Palahniuk, Yann Martel sau F. Scott Fitzgerald.

Read more
Ileana Achim

Ileana Achim este fondatoarea și coordonatoarea editurii Frontiera. Este o cititoare profesionistă, studiind literatura engleză și având un masterat în studii medievale la Universitatea din Bristol. A creat editura Frontiera în 2010, însă șase ani mai târziu i-a conturat profilul pe care-l are astăzi. La o primă vedere, Frontiera e o editură pentru copii. Dar, când două dintre cele douăsprezece titluri publicate anual sunt dedicate deportărilor în Siberia sau vieții unei familii rusești, încadrarea asta nu poate fi decât păguboasă. Frontiera e o editură pentru pasionații de literatură ilustrată. Și e una dintre cele mai curajoase.

Read more
Radu Paraschivescu

Radu Paraschivescu este scriitor, traducător, jurnalist, editor. De fapt, este unul dintre cei mai apreciați și mai bine vânduți scriitori români, un prolific traducător, realizatorul emisiunilor „Dă-te la o carte” și „Pastila de limbă”, difuzate de postul TV Digi 24 între 2014 și 2019, și al rubricii „Vorba vine” de la Rock FM și coordonatorul colecției „Râsul lumii” a editurii Humanitas. Printre cărțile sale se numără Bazar bizar, Ghidul nesimțitului, Cu inima smulsă din piept (tradusă și publicată recent în Portugalia), Fluturele negru, Am fost cândva femeie de onoare și alte povestiri, Vitrina cu șarlatani, Acul de aur și ochii Glorianei. Din februarie 2021 realizează alături de Cătălin Striblea podcastul „Vorbitorincii”.

Read more
Corina Tabaras

Corina Tăbăraș este secretar de redacție la editura Bookzone. Lucrează în industria de carte de mai bine de douăzeci de ani, timp în care a învățat nu doar mersul unei cărți, dar și felul în care se armonizează oamenii și echipele pentru rezultate bune. A lucrat și ca redactor, dar de mai mult timp încoace ține frâiele planurilor editoriale și se asigură că tot angrenajul din spatele unei cărți funcționează în parametrii optimi.

Read more
mircea martin

In 1990, the Univers Publishing House operated in the central building of the House of the Free Press, at the 8th floor, it was in professor Romul Munteanu’s charge and was, I think, the most important publishing house in Romania. The most "read", in any case, because its offer of books was composed, mostly, of foreign literature, novels in the first place, but also of books of literary criticism, theory, which were in great demand in those years, for well-known reasons.

Read more
Ioana Vacarescu

Ioana Văcărescu este redactor-șef la Corint Junior. Până nu de mult, a lucrat în cadrul Grupului Editorial ALL, unde a fost redactoră și, în ultimii ani, a coordonat Galaxia Copiilor, imprintul lor pentru copii, și a inițiat colecția BiblioLOVE, dedicată poveștilor despre cărți. Până să-și facă reședința printre cărți, Ioana a lucrat la AGERPRES și a fost asistentă de cercetare la Biblioteca Academiei Române. Adică tot în jurul cuvintelor și-al cărților. Dar, dincolo de afilieri și badge-uri, Ioana traduce și redactează de vreo cincisprezece ani. Și-o face cu atâta pasiune și pricepere, că în portofoliile multor edituri se găsesc cărți lucrate de ea și semnate de autori ca Norman Mailer, Joan Didion sau Sarah Perry.

Read more

Eliza Dumitrașcu este PR Manager în cadrul Grupului Editorial ART. Lucrează de ani buni în comunicare, punându-și la bătaie imaginația și îndemânarea pentru promovarea evenimentelor și produselor culturale. A colaborat cu revista BeWhere, cu Revolver, o companie media, cu editura Paralela 45 și, de cinci ani, după o scurtă pauză, ajută cărțile publicate de imprinturile Grupului Editorial ART să-și găsească cititorii-pereche. Sau invers. Are o jachetă galbenă de Coraline, este membru fondator al unui club de tricotat exclusivist și unul dintre cei mai înfocați susținători ai unuia dintre cei mai tineri colecționari de insecte de pe la noi.

Read more

Sorina Vazelina este ilustratoare, graphic designer și autoare de benzi desenate. Din mintea și mâinile ei ies cărți, comics, gravuri, picturi murale, colaje, ilustrații vesele și triste. A publicat în Anglia Old Farts, premiată la concursul Cele Mai Frumoase Cărți din România. Versatilitatea artistică i-a adus, printre altele, colaborări cu reviste (Scena9, Decât o Revistă, Vice ș.a.), ONG-uri, festivaluri, muzicieni și edituri.

Read more

Adina Vasile este directorul executiv al editurii Publica. A lucrat în librării, iar de 11 ani face din toate câte puțin la Publica. Adina urmărește viața unei cărți de la o idee pe 2-3 pagini până când iese din tipar, ajunge în librării și apoi în mâinile și mai ales în mințile cititorilor. Es-te o profesionistă care nu caută greșelile, ci soluții rapide și creatoare de a le rezolva. Este un editor care prețuiește întâlnirile cu cititorii, de la care-și alimentează entuziasmul cu care în-grijește, vinde, distribuie, promovează și citește cărțile.

Read more

Alexandra Dram Tătaru este director al departamentului de Copyright în cadrul editurii Litera. A studiat literatura comparată la Universitatea din București și are un master în Comunicare. Lucrează în domeniul editorial din 2008, timp în care și-a perfecționat abilitățile de recunoaștere a unei cărți bune și bine primite de cititori. Ziua ei de lucru se împarte între cărți, oameni și tabele excel, iar pe toate astea le ține la un loc cu o mare pasiune pentru ceea ce face.

Read more
en_US